Am asteptat, inca de anul trecut pe vremea asta, noaptea de sfarsit de iunie in care la institutele culturale se intampla lucruri frumoase si in care poti umbla nestingherit de la unul la altul, trecand, de exemplu, granita dintre Franta si UK nu parcurgand canalul Manecii, ci doar o parte din bulevardul Dacia.
Insa exista o intelepciune infailibila in vorba romanului socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ. Ce am asteptat eu sa gasesc? Atmosfera din noaptea de anul trecut: atunci am intrat intr-o dulce atmosfera frantuzeasca, ascultand sansonete mai vechi si mai noi in penumbra foierului de la Institutul Francez, apoi in una electrizanta britanica, pentru ca la sfarsit sa primesc o lectie de jive de la doi dansatori unguri de dans sportiv. Asta dupa ce am vazut ramasitele unei adevarate petreceri campenesti romanesti.
Ce am vazut anul asta? Am vazut o frumoasa mini-expozitie de papusi (gen marionete) la Institutul Ceh si o expozitie de obiecte din perioada comunista la Institutul Ungar. Sigur ca faptul ca am vazut in vitrina insigne pe care le aveam si eu prinse in piept cand eram pioniera si ca m-am intrebat daca televizorul asemanator cu cel al surorii bunicii functiona tot pe baza de pumni m-a facut sa zambesc si sa pornesc increzatoare spre granita cu Franta, cu Marea Britanie, cu Italia, unde... nu am gasit ce visam. La italieni rula un film, interesant poate, nu stiu. La britanici nu parea sa se intample nimic. Curtea in care toata lumea se zbantuia anul trecut, era pustie si uda. Iar la francezi am vazut in curte produse specifice (etichetele unora erau in engleza :)), iar in foaier canta o formatie... latino, de pe undeva din America de Sud. Frumos, antrenant, n-am ce zice, dar legatura... nu o vad eu sau...?
Sunday, June 28, 2009
Saturday, May 2, 2009
Thursday, April 30, 2009
O dimineata neobisnuita
Ce fac eu intr-o dimineata obisnuita? Imi beau cafeaua de dimineata, in timp ce imi verific mailurile (da, sunt dependenta) si ma gandesc la ziua care incepe. Uneori e ziua de nastere a vreunui cunoscut si atunci aleg o modalitate sa-l/o felicit: telefon, sms, mail, facebook, e-card...
Intr-o dimineata, era ziua lui tata. I-am trimis un vis.
Intr-o dimineata, era ziua lui tata. I-am trimis un vis.
Saturday, March 28, 2009
Locuri pe unde as vrea sa trec...(2)
Am pus deja 25 de locuri. Adaug:
26. Mie imi plac ciresele. Si pomii infloriti. Japonezii apreciaza mult florile de cires. Cand e vremea sa infloreasca ciresii (au vreo cateva sute de specii), toata lumea sta mai mult pe afara sa admire ciresii in floare alaturi de familie si prieteni.
26. Mie imi plac ciresele. Si pomii infloriti. Japonezii apreciaza mult florile de cires. Cand e vremea sa infloreasca ciresii (au vreo cateva sute de specii), toata lumea sta mai mult pe afara sa admire ciresii in floare alaturi de familie si prieteni.
Thursday, March 19, 2009
Prieteni si prietenii
Mi-a povestit o colega zilele trecute cum ea si sotul ei s-au vazut, nu mai stiu cum a zis exact, obligati, cred, ca de cand au copii, sa isi faca prieteni care au, la randul lor, copii. Imi povestea ca prietenele ei care nu au copii i-au comunicat ca s-au saturat ca apelurile lor sa o gaseasca schimband pampersi si sa nu se poata intalni la o discutie despre viata personala, pentru ca ea ar veni cu copiii.
Pe masura ce ascultam toate astea, incepeam sa ma intreb ce e aia prietenie si cu cine poti fi prieten. Sau (de ce nu, ca tot se poarta) cu cine e indicat sa fii prieten. Daca te gandesti la prietenii pe care ti-i faci de-a lungul vietii, e adevarat ca prietenia se leaga cand cele doua persoane se afla in aceeasi imprejurare, cand au ceva care le "leaga". Asta poate fi acelasi interval orar in care parintii le permit sa iasa sa bata mingea in curtea scolii, pasiunea pentru acelasi joc video, dorinta de a slabi, plasarea la birouri alaturate la job, faptul ca partenerii sunt, la randul lor, prieteni, obiceiul de a merge vinerea seara la bowling, scoaterea cainilor la plimbare in acelasi loc si la aceeasi ora si, poftim, ca sa fac pe plac colegei, faptul de a avea copiii de aceeasi varsta.
Bun si frumos. Doar ca, pentru ca colegul de birou sa iti devina si prieten, trebuie sa gasesti mai multe puncte comune decat jobul, altminteri ramane doar colegul de birou. La fel raman "baietii cu care mergi vinerea la bowling", "fata cu care te consulti despre regimul de slabire", "copiii cu care bateai mingea in curtea scolii", "tipul care are si el playstation", "mamica lui Bobo" sau "stapanii lui Spotty". Si sa spunem ca gasesti si alte puncte. Sa spunem ca fata care vrea si ea sa slabeasca nu numai ca tine regim, dar merge si la bowling vinerea si are si un dalmatian cu care alearga prin parc. Dar daca te leaga de ea numai dorinta de a slabi, in momentul in care te saturi de regim, risti sa o pierzi si de "prietena".
Eu cred ca o prietenie devine solida atunci cand rezista si dupa ce dispare ceea ce te-a "legat" de prieten. Asa poti si testa o prietenie. Scotand liantul. Prietenii adevarati evolueaza impreuna. Cand te imprietenesti cu cineva, de fapt, descoperi ca esti aproape la fel ca el, ca e aproape la fel ca tine, ca timpul petrecut impreuna, indiferent de activitate, te imbogateste. E ca si cum iti dau o parte din sufletul lor si tu, la randul tau, le dai o parte dintr-al tau.
Pe masura ce ascultam toate astea, incepeam sa ma intreb ce e aia prietenie si cu cine poti fi prieten. Sau (de ce nu, ca tot se poarta) cu cine e indicat sa fii prieten. Daca te gandesti la prietenii pe care ti-i faci de-a lungul vietii, e adevarat ca prietenia se leaga cand cele doua persoane se afla in aceeasi imprejurare, cand au ceva care le "leaga". Asta poate fi acelasi interval orar in care parintii le permit sa iasa sa bata mingea in curtea scolii, pasiunea pentru acelasi joc video, dorinta de a slabi, plasarea la birouri alaturate la job, faptul ca partenerii sunt, la randul lor, prieteni, obiceiul de a merge vinerea seara la bowling, scoaterea cainilor la plimbare in acelasi loc si la aceeasi ora si, poftim, ca sa fac pe plac colegei, faptul de a avea copiii de aceeasi varsta.
Bun si frumos. Doar ca, pentru ca colegul de birou sa iti devina si prieten, trebuie sa gasesti mai multe puncte comune decat jobul, altminteri ramane doar colegul de birou. La fel raman "baietii cu care mergi vinerea la bowling", "fata cu care te consulti despre regimul de slabire", "copiii cu care bateai mingea in curtea scolii", "tipul care are si el playstation", "mamica lui Bobo" sau "stapanii lui Spotty". Si sa spunem ca gasesti si alte puncte. Sa spunem ca fata care vrea si ea sa slabeasca nu numai ca tine regim, dar merge si la bowling vinerea si are si un dalmatian cu care alearga prin parc. Dar daca te leaga de ea numai dorinta de a slabi, in momentul in care te saturi de regim, risti sa o pierzi si de "prietena".
Eu cred ca o prietenie devine solida atunci cand rezista si dupa ce dispare ceea ce te-a "legat" de prieten. Asa poti si testa o prietenie. Scotand liantul. Prietenii adevarati evolueaza impreuna. Cand te imprietenesti cu cineva, de fapt, descoperi ca esti aproape la fel ca el, ca e aproape la fel ca tine, ca timpul petrecut impreuna, indiferent de activitate, te imbogateste. E ca si cum iti dau o parte din sufletul lor si tu, la randul tau, le dai o parte dintr-al tau.
Tuesday, March 17, 2009
Cat de open sa fie spatiul de la birou?
Stiu multe firme in care se lucreaza in open space. Motive? Gasesc si eu cateva. Aceeasi suprafata poate fi impartita in mai multe birouri (adica mese de lucru, desks), decat in spatii de birou (offices). Poate ca un spatiu in care lucreaza 50 de persoane ar putea fi impartit in 6-7 birouri. Apoi intervin si alte argumente pro: o mai buna comunicare intre colegi, altfel spus, in loc sa scrii un e-mail sau sa dai un telefon, nestiind cand poti avea un raspuns, poti vedea cand colegul e disponibil si sa-l intrebi ce ai de intrebat. La fel cand ai nevoie de ajutor. Uneori nu numai ca e mai simplu sa ceri ajutorul, dar e si mai vizibil cand ai nevoie de ajutor.
Atmosfera e mult mai placuta. Nu stiu cum poti sa faci o gluma dintr-un birou intr-altul, in asa fel incat sa se amuze la fel de multa lume ca in open space. In plus, mai degraba te imprietenesti cu colegii povestind despre filmul vazut aseara cand sunteti mai multi laolalta, decat daca ar fi sa treci prin biroul lui pentru asta.
Dar... uneori open space-ul nu e chiar usor de suportat. Galagia, agitatia, ritmul diferit de lucru te cam fac sa muncesti cu mai putin spor, sa ramai peste program. Alta problema mai sunt ferestrele, aerul conditionat, sursele de lumina si caldura. Nu se poate sa multumesti pe toata lumea. Intotdeauna unuia ii va fi cald, altuia racoare, altuia ii va bate lumina in monitor.
Da, v-ati prins sau daca nu v-ati prins pana acum, va spun eu: lucrez in open space. E distractiv si placut sa fii langa colegi tot timpul, dar e si cam greu cand ai ceva mai dificil de lucrat, iar doi dintre colegi vorbesc la telefon, un altul se amuza de ce a primit pe mail, iar un al patrulea dispune de lumina, aer conditionat, fereastra dupa cum are chef, desi el nu sta in curent, ci tu. Asa ca... e distractiv, dar, cu varsta, mai vezi dezavantajele. Poate ca si cei care impart spatiul de lucru observa asta si dau birouri doar persoanelor care dovedesc ca merita asta, ca si-o doresc indeajuns. Adica dupa ani de zile de lucru in open space. Si da, stiu ca parca vorbeste o... femeie cu muuuulta experienta. :)
Atmosfera e mult mai placuta. Nu stiu cum poti sa faci o gluma dintr-un birou intr-altul, in asa fel incat sa se amuze la fel de multa lume ca in open space. In plus, mai degraba te imprietenesti cu colegii povestind despre filmul vazut aseara cand sunteti mai multi laolalta, decat daca ar fi sa treci prin biroul lui pentru asta.
Dar... uneori open space-ul nu e chiar usor de suportat. Galagia, agitatia, ritmul diferit de lucru te cam fac sa muncesti cu mai putin spor, sa ramai peste program. Alta problema mai sunt ferestrele, aerul conditionat, sursele de lumina si caldura. Nu se poate sa multumesti pe toata lumea. Intotdeauna unuia ii va fi cald, altuia racoare, altuia ii va bate lumina in monitor.
Da, v-ati prins sau daca nu v-ati prins pana acum, va spun eu: lucrez in open space. E distractiv si placut sa fii langa colegi tot timpul, dar e si cam greu cand ai ceva mai dificil de lucrat, iar doi dintre colegi vorbesc la telefon, un altul se amuza de ce a primit pe mail, iar un al patrulea dispune de lumina, aer conditionat, fereastra dupa cum are chef, desi el nu sta in curent, ci tu. Asa ca... e distractiv, dar, cu varsta, mai vezi dezavantajele. Poate ca si cei care impart spatiul de lucru observa asta si dau birouri doar persoanelor care dovedesc ca merita asta, ca si-o doresc indeajuns. Adica dupa ani de zile de lucru in open space. Si da, stiu ca parca vorbeste o... femeie cu muuuulta experienta. :)
Monday, March 16, 2009
Sa fii mama iti ocupa TOT timpul?
Stateam si ma uitam in lista mea de prieteni de pe facebook si de pe messenger. Intre prietenele care sunt mamici, majoritatea au, la profil, o poza cu copilul in brate. Se intampla insa sa aiba doar cu copilul sau sa fie doar copilul si sotul. Asta ca si cum... ca si cum tot ce le defineste acum e ca sunt mame. Eu nu stiu cum e si se poate sa judec in necunostinta de cauza. Stiu ca se poate sa nu fie asa, sa fie doar asa un soi de parte scoasa la inaintare, parte cu care se mandresc, dar... ma sperie putin perspectiva asta.
Stau si ma gandesc si la conversatiile pe care le am cu prietenele mamici. Majoritatea replicilor sunt de genul "azi bebe a rasturnat farfuria cu mancare", "ieri a cazut si si-a julit putin manuta" si inca multe alte ispravi ale copilului. Si atunci, uneori intreb, "dar TU, TU ce mai zici?". Si raspunsul e "EU? pai, mai am timp de ceva? lasa, ca o sa vezi si tu cum e.".
A fi mama este un sentiment minunat, sunt convinsa, si vreau sa ajung sa simt si eu asta, candva. Dar nu vreau si sper sa sa nu devina profesia mea. Vreau sa fie o parte din existenta.
Si ceva ma face sa cred ca se poate si asa. Am cateva prietene care, desi sunt mamici, au poza cu ele singure la profil. :)
Stau si ma gandesc si la conversatiile pe care le am cu prietenele mamici. Majoritatea replicilor sunt de genul "azi bebe a rasturnat farfuria cu mancare", "ieri a cazut si si-a julit putin manuta" si inca multe alte ispravi ale copilului. Si atunci, uneori intreb, "dar TU, TU ce mai zici?". Si raspunsul e "EU? pai, mai am timp de ceva? lasa, ca o sa vezi si tu cum e.".
A fi mama este un sentiment minunat, sunt convinsa, si vreau sa ajung sa simt si eu asta, candva. Dar nu vreau si sper sa sa nu devina profesia mea. Vreau sa fie o parte din existenta.
Si ceva ma face sa cred ca se poate si asa. Am cateva prietene care, desi sunt mamici, au poza cu ele singure la profil. :)
Chiar daca...
Am avut parte de suferinta la intensitate mare. Mi s-a dat viata peste cap de mai multe ori. Niciodata totalmente, dar suficient de tare incat sa plutesc in deriva o buna bucata de timp. Ultima data acum cateva luni.
Chiar daca:
- nu stiu cum e sa te iubeasca cineva pentru ca esti asa cum esti si atat;
- nu stiu cum e sa iti doresti ceva si sa ti se implineasca dorinta repede, fara sacrificii si ocolisuri;
- nu stiu cum e sa ai o copilarie fericita;
- nu stiu cum e sa pleci intr-o vacanta in fiecare luna;
- nu stiu cum e sa nu fii abandonat de prieteni la greu;
ma consider norocoasa, pentru ca:
- nu stiu cum e sa nu cresti alaturi de niste parinti care te iubesc nespus;
- nu stiu cum e sa iubesti cu toata fiinta ta pe cineva care intr-o zi isi face bagajele si iti explica doar ca exista pe lumea asta cineva mai bun decat tine;
- nu stiu cum e sa nu iti poti permite nimic din ce iti doresti;
- nu stiu cum e sa vezi pe cineva drag suferind si sa nu poti face nimic;
- nu stiu cum e sa fii condamnat doar pentru ca crezi in altceva;
- nu stiu cum e ca intr-o zi sa ti se ia tot ce ai avut.
Chiar daca:
- nu stiu cum e sa te iubeasca cineva pentru ca esti asa cum esti si atat;
- nu stiu cum e sa iti doresti ceva si sa ti se implineasca dorinta repede, fara sacrificii si ocolisuri;
- nu stiu cum e sa ai o copilarie fericita;
- nu stiu cum e sa pleci intr-o vacanta in fiecare luna;
- nu stiu cum e sa nu fii abandonat de prieteni la greu;
ma consider norocoasa, pentru ca:
- nu stiu cum e sa nu cresti alaturi de niste parinti care te iubesc nespus;
- nu stiu cum e sa iubesti cu toata fiinta ta pe cineva care intr-o zi isi face bagajele si iti explica doar ca exista pe lumea asta cineva mai bun decat tine;
- nu stiu cum e sa nu iti poti permite nimic din ce iti doresti;
- nu stiu cum e sa vezi pe cineva drag suferind si sa nu poti face nimic;
- nu stiu cum e sa fii condamnat doar pentru ca crezi in altceva;
- nu stiu cum e ca intr-o zi sa ti se ia tot ce ai avut.
Ce daca vine primavara?
"Ce daca vine primavara
Atata iarna e in noi
Ca martie se poate duce
Cu toti cocorii inapoi"
Adrian Paunescu - Antiprimavara
Atata iarna e in noi
Ca martie se poate duce
Cu toti cocorii inapoi"
Adrian Paunescu - Antiprimavara
Motosel si Botosel
Daca tot am inceput, cu Habarnam, amintirile din copilarie, trebuie sa zic si de poezia Motosel si Botosel, de Ana Blandiana.
"Motosel si Botosel
Erau doi pisoi la fel.
Nu-i recunosteai decat
Dupa-o dunga de pe gat,
Iar alteori, mai degraba,
Dupa-o pata de pe-o laba."
"Motosel si Botosel
Erau doi pisoi la fel.
Nu-i recunosteai decat
Dupa-o dunga de pe gat,
Iar alteori, mai degraba,
Dupa-o pata de pe-o laba."
Saturday, March 14, 2009
This is where we match
E o replica din The Curious Case of Benjamin Button, un film frumos care povesteste despre dragoste din perspectiva trairii vietii intr-un mod diferit.
Un tip care s-a nascut batran si intinereste si o tipa care s-a nascut ca noi toti si imbatraneste traiesc o poveste de dragoste. Povestea lor mi-a adus aminte de niste probleme de logica matematica. Cele in care doua masini se afla la un capat si la celalalt al unui drum si pornesc, in acelasi timp, una spre cealalta si se intalnesc la un moment dat. Sunt in acelasi loc doar pentru un moment. Si uneori e greu sa afli care e momentul respectiv. La fel si cele doua personaje. Creeaza un cuplu perfect doar pentru un timp. Si constientizeaza asta. This is where we match!, spune ea. Apoi fiecare continua in ritmul lui.
Eu cred ca, de fapt, asta se intampla in viata reala intr-un cuplu. Ai un moment in care simti ca te potrivesti perfect cu persoana respectiva. Apoi fiecare isi continua viata in ritmul lui. Are fiecare un ritm propriu, oricat ar vrea sa se adapteze la ritmul celuilalt. Daca si cealalta persoana are un ritm apropiat si fiecare dintre cei doi mai franeaza, din cand in cand, sa-l astepte pe celalalt sau accelereaza sa-l prinda din urma, pot avea sansa sa mai traiasca momente de potrivire perfecta. Cu cat sunt mai multe, cu atat se pot considera mai norocosi.
Un tip care s-a nascut batran si intinereste si o tipa care s-a nascut ca noi toti si imbatraneste traiesc o poveste de dragoste. Povestea lor mi-a adus aminte de niste probleme de logica matematica. Cele in care doua masini se afla la un capat si la celalalt al unui drum si pornesc, in acelasi timp, una spre cealalta si se intalnesc la un moment dat. Sunt in acelasi loc doar pentru un moment. Si uneori e greu sa afli care e momentul respectiv. La fel si cele doua personaje. Creeaza un cuplu perfect doar pentru un timp. Si constientizeaza asta. This is where we match!, spune ea. Apoi fiecare continua in ritmul lui.
Eu cred ca, de fapt, asta se intampla in viata reala intr-un cuplu. Ai un moment in care simti ca te potrivesti perfect cu persoana respectiva. Apoi fiecare isi continua viata in ritmul lui. Are fiecare un ritm propriu, oricat ar vrea sa se adapteze la ritmul celuilalt. Daca si cealalta persoana are un ritm apropiat si fiecare dintre cei doi mai franeaza, din cand in cand, sa-l astepte pe celalalt sau accelereaza sa-l prinda din urma, pot avea sansa sa mai traiasca momente de potrivire perfecta. Cu cat sunt mai multe, cu atat se pot considera mai norocosi.
Friday, March 13, 2009
Habarnam
Nu, n-am scris gresit. :)
Habarnam e un prichindel. Un personaj dintr-o carte pe care am citit-o eu prin clasa a doua si care mi-e tare draga. Mi-am amintit de ea zilele trecute si am dat un search. Surpriza! Am gasit textul.
http://habarnam.ro/
Habarnam e un prichindel. Un personaj dintr-o carte pe care am citit-o eu prin clasa a doua si care mi-e tare draga. Mi-am amintit de ea zilele trecute si am dat un search. Surpriza! Am gasit textul.
http://habarnam.ro/
Sunday, March 8, 2009
Cu mii de dimineti in urma
Eu nu sunt matinala. Diminetile mele sunt tarzii si scurte si galopante. Ma trezesc atunci cand alarma telefonului suna a 6 sau a 7-a oara. De auzit il aud de la prima. Il aud si apoi, dar abia dupa mai mult de 5 melodii, vad ca cifrele nu sunt chiar in ordinea pe care mi-o doream eu si sar din pat. E 8:17, nu 7:18.
Bun. 8:17. Obiectiv: sa ies pe usa la 8:47. Am o jumatate de ora pentru dezmortire, dus, cautat haine, imbracat, baut cafeaua, machiat, iesit pe usa. Uneori mai tai ce se poate taia din sirul asta. Mic dejun? Pai, cum e asta, mic dejun acasa, intr-o zi de lucru? In modul meu de viata de acum, mic dejun inseamna masa pe care o iau cand sunt intr-un hotel, in vacanta. Poate intra la categoria asta si covrigii pe care ii rontai in timp ce imi citesc mailurile, dupa ce, in sfarsit, am ajuns la birou.
Imi amintesc ca pana in liceu am reusit sa mananc acasa in fiecare dimineata. Ce nu imi amintesc e CUM reuseam sa si mananc si sa ajung la scoala pe la 7.20. Oare (mai) pot?
Bun. 8:17. Obiectiv: sa ies pe usa la 8:47. Am o jumatate de ora pentru dezmortire, dus, cautat haine, imbracat, baut cafeaua, machiat, iesit pe usa. Uneori mai tai ce se poate taia din sirul asta. Mic dejun? Pai, cum e asta, mic dejun acasa, intr-o zi de lucru? In modul meu de viata de acum, mic dejun inseamna masa pe care o iau cand sunt intr-un hotel, in vacanta. Poate intra la categoria asta si covrigii pe care ii rontai in timp ce imi citesc mailurile, dupa ce, in sfarsit, am ajuns la birou.
Imi amintesc ca pana in liceu am reusit sa mananc acasa in fiecare dimineata. Ce nu imi amintesc e CUM reuseam sa si mananc si sa ajung la scoala pe la 7.20. Oare (mai) pot?
Tuesday, March 3, 2009
25 de lucruri care imi plac...
la 25 de persoane. Am preluat un joculet de pe facebook si l-am adaptat un pic. Ideea initiala era sa scrii 25 de lucruri despre tine, la intamplare. Eu am ales sa scriu despre altii.
1. Stiu persoane care par tot timpul istovite. Inclusiv eu. :) De asta, nu pot sa nu ma minunez cand vad pe cineva care munceste atat de mult si face atatea lucruri in cele 10 (poate mai multe, mai putine, nu) ore dintr-o zi de lucru si care povesteste a doua zi ce documentar a vazut pe Discovery, ce carti citeste in acelasi timp, toate analizate dincolo de nivelul superficial. Si mai mult decat atat, are o bucurie in privire tot timpul.
2. Schimbarile din viata noastra necesita energie cheltuita in plus. O anume perioada de adaptare. Stiu persoane care se adapteaza mai greu. Dar stiu si pe cineva care si-a schimbat viata totalmente in mai putin de un an. A divortat. Si-a gasit alt partener. A avut un copil. A schimbat jobul, casa si tara.
3. M-a uimit intotdeauna cu viteza de asimilare de noi informatii, de intelegere si cu atitudinea pe care o are fata de ceilalti, prin care transmite ca nu face nimic deosebit.
4. Daca as fi cunoscut persoana asta acum vreo 5 ani si as fi revazut-o acum, poate ca as fi intrebat daca nu e doar vreo sosie. In afara de faptul ca arata la fel, nu mai e nimic care sa semene cu persoana de atunci. De asta eu cred ca oamenii se pot schimba, daca vor si muncesc la asta.
5. Arata tot timpul impecabil. Zambea si povestea lucruri frumoase. Abia mai tarziu am aflat cate probleme are acasa.
6. Cand stau langa persoana asta, simt un fel de caldura. E tot timpul o persoana sincera, nu se straduieste sa para altfel nici macar o clipa. E o persoana care face ceea ce vrea sa faca mereu. Si face multe lucruri pe care altii nu indraznesc sa le faca.
7. Incep sa cred ca e mare lucru sa treci prin greutati si sa nu capeti frustrari. Sa iti pastrezi o candoare in suflet si cand iti merge bine, si cand iti merge prost.
8. Sa iti pierzi parintii la 18 ani, poate insemna sa fii derutat multa vreme, nu sa pastrezi o judecata sanatoasa, sa urmezi o cariera si sa fii un bun prieten oricand.
9. Nu exista cuplu perfect. Dar eu cunosc doi copii asa de dulci amandoi si care se completeaza, si care sufera impreuna cand unul pateste ceva si care isi vorbesc cu o blandete naturala.
10. Sunt multe povesti despre copii abandonati de parinti, crescuti de bunici, care intampina greutati si, cu toate astea, urmeaza facultati, intalnesc o persoana potrivita, alaturi de care avanseaza profesional, au o viata de familie minunata. Adica sunt fericiti. Stiu si eu o astfel de poveste. E adevarata.
11. Umbla vorba ca te schimba mediul. Eu insami m-am adaptat la mediu, la un moment dat. Dar stiu si o persoana care lucreaza intr-un mediu extrem de stresant si, cu toate astea, a ramas o persoana vesela si amabila. Mai rar.
12. As face un sondaj in jurul meu: credeti in dragoste? Sunt sigura ca multi ar da un raspuns de genul “Pai, eu credeam, dar...”. Si mai sunt sigura ca e cineva care ar raspunde, cu majuscule: DA.
13. In lumea asta nebuna, multi il cred nebun pe cel atent la nevoile celuilalt. Sa ii recunosti valoarea. Sa spui si celorlalti ce a facut.
14. Sa faci mai multe tipuri de activitati la birou, sa ii ajuti mereu pe colegi, cu orice, iar cand mergi acasa sa o iei de la capat, cu copiii, si, pe deasupra, sa mai ai grija si de bunicii din alt oras.
15. Am auzit spunandu-se despre unii ceva de genul “parc-ar fi din fier”. Si eu zic asta despre cineva care are energia unui adolescent. Asta fara sa fie adolescent.
16. Am cunoscut persoane care ocupa functii importante. Cand esti aproape de unii, parca simti efortul lor de a parea mai mari, parca te privesc de la balcon. Am cunoscut si pe cineva care vorbea cu acelasi drag si cu ministrul, si cu femeia de serviciu. Parea ca se simte bine.
17. Sunt rare persoanele care smulg un zambet oricui prin simplul fapt ca apar in peisaj. Am stat si eu o vreme in preajma unei astfel de persoane.
18. Multi, dupa ce trec prin greutati, prin suferinte, capata o amaraciune, devin egoisti. Cand vezi pe cineva atat de bun, nu poate sa nu ti se para deosebit.
19. Am pe lista de messenger pe cineva cu care pot sa discut orice. Uneori mi-a sugerat ca ce vreau eu sa fac ar putea avea unele consecinte neplacute pentru mine, dar nu mi-a dat niciodata de inteles ca “e o prostie”.
20. Imi mai trimite link-uri cu fotografii pe care tocmai le-a facut. E o incantare sa le vad. Par asa... desprinse din realitate. Si nu e fotograf profesionist.
21. Cu varsta, te imprietenesti mai greu cu oamenii. Dar se pare ca asta nu-i valabil pentru toata lumea.
22. Cum poate cineva sa nu-si piarda cumpatul in situatii stresante? Cum poate sa nu ridice tonul la nimeni niciodata?
23. E o enciclopedie ambulanta. Iti poate povesti despre orice, oricand.
24. E super-relaxant sa mergi intr-o masina condusa de cineva care pare ca face asta de cand s-a nascut. Chiar nu iti faci nicio grija.
25. Sa ai pe cineva care iti da, gratuit si de buna voie, sfaturi, care te indruma, cu sinceritate, si iti gaseste mereu o oportunitate, o cale sa iti fie mai bine, e bine.
1. Stiu persoane care par tot timpul istovite. Inclusiv eu. :) De asta, nu pot sa nu ma minunez cand vad pe cineva care munceste atat de mult si face atatea lucruri in cele 10 (poate mai multe, mai putine, nu) ore dintr-o zi de lucru si care povesteste a doua zi ce documentar a vazut pe Discovery, ce carti citeste in acelasi timp, toate analizate dincolo de nivelul superficial. Si mai mult decat atat, are o bucurie in privire tot timpul.
2. Schimbarile din viata noastra necesita energie cheltuita in plus. O anume perioada de adaptare. Stiu persoane care se adapteaza mai greu. Dar stiu si pe cineva care si-a schimbat viata totalmente in mai putin de un an. A divortat. Si-a gasit alt partener. A avut un copil. A schimbat jobul, casa si tara.
3. M-a uimit intotdeauna cu viteza de asimilare de noi informatii, de intelegere si cu atitudinea pe care o are fata de ceilalti, prin care transmite ca nu face nimic deosebit.
4. Daca as fi cunoscut persoana asta acum vreo 5 ani si as fi revazut-o acum, poate ca as fi intrebat daca nu e doar vreo sosie. In afara de faptul ca arata la fel, nu mai e nimic care sa semene cu persoana de atunci. De asta eu cred ca oamenii se pot schimba, daca vor si muncesc la asta.
5. Arata tot timpul impecabil. Zambea si povestea lucruri frumoase. Abia mai tarziu am aflat cate probleme are acasa.
6. Cand stau langa persoana asta, simt un fel de caldura. E tot timpul o persoana sincera, nu se straduieste sa para altfel nici macar o clipa. E o persoana care face ceea ce vrea sa faca mereu. Si face multe lucruri pe care altii nu indraznesc sa le faca.
7. Incep sa cred ca e mare lucru sa treci prin greutati si sa nu capeti frustrari. Sa iti pastrezi o candoare in suflet si cand iti merge bine, si cand iti merge prost.
8. Sa iti pierzi parintii la 18 ani, poate insemna sa fii derutat multa vreme, nu sa pastrezi o judecata sanatoasa, sa urmezi o cariera si sa fii un bun prieten oricand.
9. Nu exista cuplu perfect. Dar eu cunosc doi copii asa de dulci amandoi si care se completeaza, si care sufera impreuna cand unul pateste ceva si care isi vorbesc cu o blandete naturala.
10. Sunt multe povesti despre copii abandonati de parinti, crescuti de bunici, care intampina greutati si, cu toate astea, urmeaza facultati, intalnesc o persoana potrivita, alaturi de care avanseaza profesional, au o viata de familie minunata. Adica sunt fericiti. Stiu si eu o astfel de poveste. E adevarata.
11. Umbla vorba ca te schimba mediul. Eu insami m-am adaptat la mediu, la un moment dat. Dar stiu si o persoana care lucreaza intr-un mediu extrem de stresant si, cu toate astea, a ramas o persoana vesela si amabila. Mai rar.
12. As face un sondaj in jurul meu: credeti in dragoste? Sunt sigura ca multi ar da un raspuns de genul “Pai, eu credeam, dar...”. Si mai sunt sigura ca e cineva care ar raspunde, cu majuscule: DA.
13. In lumea asta nebuna, multi il cred nebun pe cel atent la nevoile celuilalt. Sa ii recunosti valoarea. Sa spui si celorlalti ce a facut.
14. Sa faci mai multe tipuri de activitati la birou, sa ii ajuti mereu pe colegi, cu orice, iar cand mergi acasa sa o iei de la capat, cu copiii, si, pe deasupra, sa mai ai grija si de bunicii din alt oras.
15. Am auzit spunandu-se despre unii ceva de genul “parc-ar fi din fier”. Si eu zic asta despre cineva care are energia unui adolescent. Asta fara sa fie adolescent.
16. Am cunoscut persoane care ocupa functii importante. Cand esti aproape de unii, parca simti efortul lor de a parea mai mari, parca te privesc de la balcon. Am cunoscut si pe cineva care vorbea cu acelasi drag si cu ministrul, si cu femeia de serviciu. Parea ca se simte bine.
17. Sunt rare persoanele care smulg un zambet oricui prin simplul fapt ca apar in peisaj. Am stat si eu o vreme in preajma unei astfel de persoane.
18. Multi, dupa ce trec prin greutati, prin suferinte, capata o amaraciune, devin egoisti. Cand vezi pe cineva atat de bun, nu poate sa nu ti se para deosebit.
19. Am pe lista de messenger pe cineva cu care pot sa discut orice. Uneori mi-a sugerat ca ce vreau eu sa fac ar putea avea unele consecinte neplacute pentru mine, dar nu mi-a dat niciodata de inteles ca “e o prostie”.
20. Imi mai trimite link-uri cu fotografii pe care tocmai le-a facut. E o incantare sa le vad. Par asa... desprinse din realitate. Si nu e fotograf profesionist.
21. Cu varsta, te imprietenesti mai greu cu oamenii. Dar se pare ca asta nu-i valabil pentru toata lumea.
22. Cum poate cineva sa nu-si piarda cumpatul in situatii stresante? Cum poate sa nu ridice tonul la nimeni niciodata?
23. E o enciclopedie ambulanta. Iti poate povesti despre orice, oricand.
24. E super-relaxant sa mergi intr-o masina condusa de cineva care pare ca face asta de cand s-a nascut. Chiar nu iti faci nicio grija.
25. Sa ai pe cineva care iti da, gratuit si de buna voie, sfaturi, care te indruma, cu sinceritate, si iti gaseste mereu o oportunitate, o cale sa iti fie mai bine, e bine.
Monday, February 23, 2009
Sisina, de Charles Baudelaire
Imaginez Diane en galant équipage,
Parcourant les forêts ou battant les halliers,
Cheveux et gorge au vent, s'enivrant de tapage,
Superbe et défiant les meilleurs cavaliers !
Avez-vous vu Théroigne, amante du carnage,
Excitant à l'assaut un peuple sans souliers,
La joue et l'oeil en feu, jouant son personnage,
Et montant, sabre au poing, les royaux escaliers ?
Telle la Sisina ! Mais la douce guerrière
A l'âme charitable autant que meurtrière ;
Son courage, affolé de poudre et de tambours,
Devant les suppliants sait mettre bas les armes,
Et son coeur, ravagé par la flamme, a toujours,
Pour qui s'en montre digne, un réservoir de larmes.
Parcourant les forêts ou battant les halliers,
Cheveux et gorge au vent, s'enivrant de tapage,
Superbe et défiant les meilleurs cavaliers !
Avez-vous vu Théroigne, amante du carnage,
Excitant à l'assaut un peuple sans souliers,
La joue et l'oeil en feu, jouant son personnage,
Et montant, sabre au poing, les royaux escaliers ?
Telle la Sisina ! Mais la douce guerrière
A l'âme charitable autant que meurtrière ;
Son courage, affolé de poudre et de tambours,
Devant les suppliants sait mettre bas les armes,
Et son coeur, ravagé par la flamme, a toujours,
Pour qui s'en montre digne, un réservoir de larmes.
Oscar 2009 (2) - premii
Primul lucru pe care l-am facut azi? :D Am deschis calculatorul, sa vad lista premiilor Oscar. Eram prea curioasa, ca sa astept sa ajung la birou. Nu pot spune ca am avut vreo surpriza majora. Le si intuisem. Ma asteptam sa ia Slumdog Millionaire cel mai bun film, ma asteptam la Kate Winslet, imi place din ce in ce mai mult, Penelope Cruz a avut un rol mai complex decat celelalte actrite nominalizate pentru rol secundar (cele pe care le-am vazut eu), iar Heath Ledger... well, n-am vazut filmul, dar data fiind situatia...
Am intuit ca Milk va lua cel mai bun scenariu. Povestea e bine inchegata, curgatoare, personajele bine conturate. Insa Sean Penn e cam prea efeminat. Prea teatral. Insa n-am vazut alte filme cu nominalizari de cel mai bun actor, in afara de Benjamin Button, unde Brad Pitt e... e Brad Pitt. Atat.
Fac o pauza pana maine seara, cand ma uit la rezumatul ceremoniei. Abia astept. :)
Am intuit ca Milk va lua cel mai bun scenariu. Povestea e bine inchegata, curgatoare, personajele bine conturate. Insa Sean Penn e cam prea efeminat. Prea teatral. Insa n-am vazut alte filme cu nominalizari de cel mai bun actor, in afara de Benjamin Button, unde Brad Pitt e... e Brad Pitt. Atat.
Fac o pauza pana maine seara, cand ma uit la rezumatul ceremoniei. Abia astept. :)
Oscar 2009 (1) - rochii
In fiecare an imi spun ca o sa vad in direct spectacolul, dar... e la o ora al naibii de nepotrivita. Duminica spre luni la 3 noaptea. Oribil. De ce nu o fi sambata? Hm.
Oricum, azi am surfat pe net sa aflu lucruri si printre cele mai comentate aspecte au fost (ce altceva?) rochiile doamnelor. Si, na, trebuie sa-mi dau si eu cu parerea. Nu stiu ce ar fi trebuit purtat, in combinatie cu ce. Nu mai stiu nici macar ce se poarta (daaa, sunt cam out of it, dar sa nu mai spuneti nimanui :)), asa ca o sa arat doar niste rochii care mi-au placut muuult si niste rochii care nu mi-au placut deloooc.
Mai intai cele care mi-au placut:
Si cele care nuuu mi-au placut:
Mai multe poze sunt acolo de unde le-am luat si eu pe astea, adica
Monday, February 16, 2009
Civilizatie? Nu stiu. Normalitate, da.
Niste prieteni s-au intors de curand din Austria. Au fost o saptamana la ski si au cheltuit... ei, bine, 500 de euro de persoana. Asta cu tot cu transport, taxa de acces a partiei, teleski etc. etc. Dar nu asta m-a mirat cel mai tare. Am vazut in poze niste telecabine micute, cu un compartiment special pentru skiuri in exterior.
Si mi-am adus aminte cum m-am chinuit eu, acum cativa ani, la Sinaia, cu skiurile si cu betele in brate, pe un telescaun (neincalzit, se intelege, ca doar nu ma credeam in Austria). Nu spun cat m-am chinuit si la urcare in telescaun, si la coborare. Iar cat am stat la coada la telecabina nici nu vreau sa-mi amintesc. Pe langa asta, incepatoare fiind, ii mai si incurcam pe cei care se descurcau mai bine. E de inteles. Si eu as fi avut aceeasi reactie. Dar nu aveam unde sa ma duc sa schiez.
Si cand te gandesti ca doar la vreo 1000 km (or fi intre 1000 si 1500, nu stiu exact) spre vest, scenariul putea fi altul: ma duceam pe o partie pentru incepatori, urcam in telecabina micuta de care vorbeam sau intr-un telescaun cu incalzire, unde nici macar nu trebuie sa scoti skipass-ul din buzunar, si primeam gratuit o harta a partiilor.
Vorbesc de doua lumi diferite, nu? Sigur, ei au mai multe fonduri, au avut democratie mai multa vreme decat noi, au mai multe partii, mai multa zapada si mai multe altele. Noi avem insa mai multa nepasare. De ce sa fie placut sa mergi cu telecabina? Lasa, ca merge si asa. Atitudinea "de ce sa muncesc eu ca sa-i fie altuia bine?" se manifesta cand, culmea, celalalt plateste pentru acest "bine". Ce-ar fi sa ne gandim cum ii e celuilalt? Ce-ar fi sa ne dam seama ca printr-un efort, uneori nu chiar asa mare, ne e bine si noua, pe langa celalalt?
N-am mai fost de mult la ski la noi. Poate s-a schimbat atmosfera. Nici in Austria n-am fost la ski. Inca.
Si mi-am adus aminte cum m-am chinuit eu, acum cativa ani, la Sinaia, cu skiurile si cu betele in brate, pe un telescaun (neincalzit, se intelege, ca doar nu ma credeam in Austria). Nu spun cat m-am chinuit si la urcare in telescaun, si la coborare. Iar cat am stat la coada la telecabina nici nu vreau sa-mi amintesc. Pe langa asta, incepatoare fiind, ii mai si incurcam pe cei care se descurcau mai bine. E de inteles. Si eu as fi avut aceeasi reactie. Dar nu aveam unde sa ma duc sa schiez.
Si cand te gandesti ca doar la vreo 1000 km (or fi intre 1000 si 1500, nu stiu exact) spre vest, scenariul putea fi altul: ma duceam pe o partie pentru incepatori, urcam in telecabina micuta de care vorbeam sau intr-un telescaun cu incalzire, unde nici macar nu trebuie sa scoti skipass-ul din buzunar, si primeam gratuit o harta a partiilor.
Vorbesc de doua lumi diferite, nu? Sigur, ei au mai multe fonduri, au avut democratie mai multa vreme decat noi, au mai multe partii, mai multa zapada si mai multe altele. Noi avem insa mai multa nepasare. De ce sa fie placut sa mergi cu telecabina? Lasa, ca merge si asa. Atitudinea "de ce sa muncesc eu ca sa-i fie altuia bine?" se manifesta cand, culmea, celalalt plateste pentru acest "bine". Ce-ar fi sa ne gandim cum ii e celuilalt? Ce-ar fi sa ne dam seama ca printr-un efort, uneori nu chiar asa mare, ne e bine si noua, pe langa celalalt?
N-am mai fost de mult la ski la noi. Poate s-a schimbat atmosfera. Nici in Austria n-am fost la ski. Inca.
Tuesday, January 13, 2009
Poveste
Acum vreo 10 ani, o fata a mers la o petrecere unde a cunoscut un baiat. Niciunul dintre ei nu se distra prea tare, asa ca au petrecut mai tot timpul unul cu celalalt. Cum li s-a parut ca a trecut timpul repede si ca mai au multe sa-si spuna, s-au hotarat sa se mai vada. De data asta sa se plimbe prin parc.
O fata si un baiat care ies impreuna in parc, sa se plimbe si sa vorbeasca, se poate sa devina iubiti. Asa ca au devenit iubiti. O iubire aproape copilareasca. A durat cateva luni, dupa care s-a terminat brusc. Fiecare a ramas cu o nostalgie, cu sentimentul ca nu se sfarsise. Dar si-au continuat drumul separat. El a terminat facultatea, a obtinut o bursa in strainatate, pentru ca a fost printre cei mai buni i s-a oferit si un job si si-a continuat viata acolo. Ea a studiat doar un semestru in strainatate si s-a intors, a obtinut un job si traia linistita pe aici.
Acum doi ani, cu cateva zile inainte de Craciun, ea isi luase, ca de obicei, de lucru acasa, cand... a sunat telefonul. Era el, baiatul care nu se distrase la petrecerea din urma cu 8 ani. Venise in vacanta de sarbatori si a intrebat-o daca vrea sa iasa la o plimbare in parc. Ea s-a hotarat sa nu termine atunci lucrarea pe care o facea si sa iasa in parc.
O fata si un baiat care ies impreuna in parc, sa se plimbe si sa vorbeasca, se poate sa (re)devina iubiti. Si au (re)devenit iubiti. Dar iubirea nu a mai fost copilareasca. Si a durat doar trei saptamani. Dupa trei saptamani, au anuntat parintii si prietenii ca s-au logodit.
De curand, nu mai sunt doi, ci trei.
"I guess, in some houses, fairy tales do come true".
O fata si un baiat care ies impreuna in parc, sa se plimbe si sa vorbeasca, se poate sa devina iubiti. Asa ca au devenit iubiti. O iubire aproape copilareasca. A durat cateva luni, dupa care s-a terminat brusc. Fiecare a ramas cu o nostalgie, cu sentimentul ca nu se sfarsise. Dar si-au continuat drumul separat. El a terminat facultatea, a obtinut o bursa in strainatate, pentru ca a fost printre cei mai buni i s-a oferit si un job si si-a continuat viata acolo. Ea a studiat doar un semestru in strainatate si s-a intors, a obtinut un job si traia linistita pe aici.
Acum doi ani, cu cateva zile inainte de Craciun, ea isi luase, ca de obicei, de lucru acasa, cand... a sunat telefonul. Era el, baiatul care nu se distrase la petrecerea din urma cu 8 ani. Venise in vacanta de sarbatori si a intrebat-o daca vrea sa iasa la o plimbare in parc. Ea s-a hotarat sa nu termine atunci lucrarea pe care o facea si sa iasa in parc.
O fata si un baiat care ies impreuna in parc, sa se plimbe si sa vorbeasca, se poate sa (re)devina iubiti. Si au (re)devenit iubiti. Dar iubirea nu a mai fost copilareasca. Si a durat doar trei saptamani. Dupa trei saptamani, au anuntat parintii si prietenii ca s-au logodit.
De curand, nu mai sunt doi, ci trei.
"I guess, in some houses, fairy tales do come true".
Ce (mai) faceti?
La inceputul conversatiei (fata in fata, la telefon, pe messenger etc.), cel care a dat startul intreaba, de obicei, "ce faci?". Raspunsul este, iarasi de obicei, "bine". Dupa care urmeaza obiectul conversatiei si apoi sfarsitul.
Eu nu ma pot adapta la acest obicei si atunci, cand ma intreaba cineva ce fac, am tendinta sa rezum intr-o fraza de, stiu eu, 10 secunde, cam ce (mai) fac. Mi s-a intamplat sa fiu intrerupta de interlocutorul meu grabit, care, de fapt, n-avea chef deloc sa auda ce mai fac eu. Sau, cel mult, sa aud, dupa ce am terminat eu sirul meu de cuvinte, un "ihm". Din naivitate, intreb si eu "Dar tu? Ce mai faci?" si atunci ma izbeste uneori un raspuns de genul "Eu fac bine, multumesc", ce pare ca vrea sa sune "Vezi? Asa trebuia sa raspunzi si tu!".
Insa nu e intotdeauna asa. Unii se vad, probabil, obligati sa se intereseze de diverse aspecte ale vietii mele (pisica, mama, ce-am mai citit etc.), ca abia dupa ce asculta rabdatori, iti spun ce doreau de fapt de la mine. Poate si ei asteptau un raspuns sec "bine". Poate te-ar fi intrerupt, dar nu puteau sa riste, poate te suparai si nu-i mai ajutai. Hmmm...
Si stau si ma intreb, de ce naiba oamenii adreseaza intrebari daca nu-i intereseaza raspunsul. Eu, una, ajut oamenii oricum.
Nu inteleg de ce trebuie sa intrebi pe cineva ce mai face, cand poti foarte bine, ca introducere, ca sa stii ca nu-l deranjezi, sa-l intrebi daca poate vorbi, daca are 5 minute etc. etc. Inteleg ca nu are nimeni timp sa te auda, dar eu as vrea ca cine suna sa nu mai piarda timpul intreband, daca nu isi asuma riscul ca celalalt sa raspunda altceva decat atotcuprinzatorul "bine".
A propos, voi ce (mai) faceti? :)
Eu nu ma pot adapta la acest obicei si atunci, cand ma intreaba cineva ce fac, am tendinta sa rezum intr-o fraza de, stiu eu, 10 secunde, cam ce (mai) fac. Mi s-a intamplat sa fiu intrerupta de interlocutorul meu grabit, care, de fapt, n-avea chef deloc sa auda ce mai fac eu. Sau, cel mult, sa aud, dupa ce am terminat eu sirul meu de cuvinte, un "ihm". Din naivitate, intreb si eu "Dar tu? Ce mai faci?" si atunci ma izbeste uneori un raspuns de genul "Eu fac bine, multumesc", ce pare ca vrea sa sune "Vezi? Asa trebuia sa raspunzi si tu!".
Insa nu e intotdeauna asa. Unii se vad, probabil, obligati sa se intereseze de diverse aspecte ale vietii mele (pisica, mama, ce-am mai citit etc.), ca abia dupa ce asculta rabdatori, iti spun ce doreau de fapt de la mine. Poate si ei asteptau un raspuns sec "bine". Poate te-ar fi intrerupt, dar nu puteau sa riste, poate te suparai si nu-i mai ajutai. Hmmm...
Si stau si ma intreb, de ce naiba oamenii adreseaza intrebari daca nu-i intereseaza raspunsul. Eu, una, ajut oamenii oricum.
Nu inteleg de ce trebuie sa intrebi pe cineva ce mai face, cand poti foarte bine, ca introducere, ca sa stii ca nu-l deranjezi, sa-l intrebi daca poate vorbi, daca are 5 minute etc. etc. Inteleg ca nu are nimeni timp sa te auda, dar eu as vrea ca cine suna sa nu mai piarda timpul intreband, daca nu isi asuma riscul ca celalalt sa raspunda altceva decat atotcuprinzatorul "bine".
A propos, voi ce (mai) faceti? :)
Saturday, January 10, 2009
Am iertat
Sunt trei persoane care mi-au lasat amaraciune in suflet multa vreme dupa ce au luat o decizie, au spus sau au facut ceva care m-a ranit.
Unul a luat niste decizii fara de care viata mea ar fi putut avea alt curs. Mult timp i-am reprosat asta. Pana cand am realizat ca se hotarase sa faca asa din teama si din dragoste. Am avut un moment in care am realizat ca pierdusem niste sanse, dar nu ii pierdusem dragostea. Si l-am iertat. Dragostea e prea valoroasa.
Altul mi-a facut fiecare zi un iad, cautandu-mi greseli imaginare, punandu-ma intr-o lumina proasta ori de cate ori avea ocazia. Si daca nu o avea, o inventa. Intr-o zi mi-a marturisit temeri ale lui, dorinte neimplinite, nesigurante. Se vedea din faptul ca incerca sa se schimbe ca regreta faptele anterioare. Atunci l-am vazut altfel. L-am iertat. Pentru o persoana care realizeaza ca a gresit si face eforturi mari sa se schimbe nu pot avea decat ganduri bune.
Al treilea a incercat sa ma invinovateasca pentru tot ce nu i-a reusit, pentru toate suferintele, pentru toate evenimentele nefericite. Mi-a aparut insa un gand: nu il invatase nimeni sa fie puternic, se simtea singur de cand se stia. Atunci l-am iertat. Nu poti sa ramai vesnic suparat pe un biet copil.
Cand intelegi ca o persoana nu avea puterea sa faca altfel, sa vada altfel lucrurile si ca la baza faptelor lui au stat dragostea sau teama sau suferinta si ti-au aratat parti ale lor pe care incercau sa le ascunda, poti sa incerci sa te intrebi daca nu cumva ai putea sa-i ierti. Linistea pe care o simti in suflet atunci dupa ce ai iertat pe cineva nu se compara cu nicio razbunare.
Iertarea nu ii face atat bine celui care e iertat cat celui care iarta.
Cine nu iarta, nu trece mai departe.
Unul a luat niste decizii fara de care viata mea ar fi putut avea alt curs. Mult timp i-am reprosat asta. Pana cand am realizat ca se hotarase sa faca asa din teama si din dragoste. Am avut un moment in care am realizat ca pierdusem niste sanse, dar nu ii pierdusem dragostea. Si l-am iertat. Dragostea e prea valoroasa.
Altul mi-a facut fiecare zi un iad, cautandu-mi greseli imaginare, punandu-ma intr-o lumina proasta ori de cate ori avea ocazia. Si daca nu o avea, o inventa. Intr-o zi mi-a marturisit temeri ale lui, dorinte neimplinite, nesigurante. Se vedea din faptul ca incerca sa se schimbe ca regreta faptele anterioare. Atunci l-am vazut altfel. L-am iertat. Pentru o persoana care realizeaza ca a gresit si face eforturi mari sa se schimbe nu pot avea decat ganduri bune.
Al treilea a incercat sa ma invinovateasca pentru tot ce nu i-a reusit, pentru toate suferintele, pentru toate evenimentele nefericite. Mi-a aparut insa un gand: nu il invatase nimeni sa fie puternic, se simtea singur de cand se stia. Atunci l-am iertat. Nu poti sa ramai vesnic suparat pe un biet copil.
Cand intelegi ca o persoana nu avea puterea sa faca altfel, sa vada altfel lucrurile si ca la baza faptelor lui au stat dragostea sau teama sau suferinta si ti-au aratat parti ale lor pe care incercau sa le ascunda, poti sa incerci sa te intrebi daca nu cumva ai putea sa-i ierti. Linistea pe care o simti in suflet atunci dupa ce ai iertat pe cineva nu se compara cu nicio razbunare.
Iertarea nu ii face atat bine celui care e iertat cat celui care iarta.
Cine nu iarta, nu trece mai departe.
Friday, January 9, 2009
Falling in love
Am pus titlul initial in romana, dar l-am tot sters, pentru ca mi se parea ca suna usor hodorogit. Cuvantul "indragostit" nu e deloc melodios. 70% din el sunt consoane. Si am mai avut o dilema. Nu am gasit un substantiv. In limba romana avem "a se indragosti". In dictionar, exista si substantivul "indragostire". In paranteza scrie rar.
La substantiv am renuntat. Am trecut la actiune. Eu nu cred ca e nicio actiune (cel putin nu constienta) din partea noastra in procesul asta minunat. Eu nu realizez niciodata ca ma indragostesc. Realizez ca m-am indragostit.
Nu depinde de noi nici momentul cand ne indragostim si nici cel in care nu mai suntem indragostiti. Cred ca aici gresesc un pic unii. Planifica sa se indragosteasca. Asteapta sa se indragosteasca. Eu cred ca cel mai bine e sa te bucuri de viata de fiecare zi si doar sa ai inima deschisa. Uneori, nici asta nu conteaza. Dragostea te loveste, pur si simplu. Nu te poti feri, oricat ai incerca. Doar ca atunci realizezi mai greu ca esti indragostit. Poate prea tarziu.
Eu cred ca in inima noastra sunt niste muguri care infloresc atunci cand ne indragostim. Si nu stim cand se intampla asta. Nimeni nu vede cand infloresc mugurii. Pur si simplu, ne trezim intr-o dimineata si vedem ca pomii sunt infloriti. Si mai e ceva. Pentru ca florile sa apara, mugurii trebuie sa existe. Florile nu apar pe o creanga uscata.
La substantiv am renuntat. Am trecut la actiune. Eu nu cred ca e nicio actiune (cel putin nu constienta) din partea noastra in procesul asta minunat. Eu nu realizez niciodata ca ma indragostesc. Realizez ca m-am indragostit.
Nu depinde de noi nici momentul cand ne indragostim si nici cel in care nu mai suntem indragostiti. Cred ca aici gresesc un pic unii. Planifica sa se indragosteasca. Asteapta sa se indragosteasca. Eu cred ca cel mai bine e sa te bucuri de viata de fiecare zi si doar sa ai inima deschisa. Uneori, nici asta nu conteaza. Dragostea te loveste, pur si simplu. Nu te poti feri, oricat ai incerca. Doar ca atunci realizezi mai greu ca esti indragostit. Poate prea tarziu.
Eu cred ca in inima noastra sunt niste muguri care infloresc atunci cand ne indragostim. Si nu stim cand se intampla asta. Nimeni nu vede cand infloresc mugurii. Pur si simplu, ne trezim intr-o dimineata si vedem ca pomii sunt infloriti. Si mai e ceva. Pentru ca florile sa apara, mugurii trebuie sa existe. Florile nu apar pe o creanga uscata.
In zori...
In zori e racoare.
In zori e liniste.
In zori somnul e mai dulce.
In zori copiii dorm.
In zori canta cocosul.
In zori nu e lumina.
In zori nu e intuneric.
In zori cade roua.
Noaptea mea se va incheia in zori.
In zori e liniste.
In zori somnul e mai dulce.
In zori copiii dorm.
In zori canta cocosul.
In zori nu e lumina.
In zori nu e intuneric.
In zori cade roua.
In zori incepe o noua zi.
In zori se termina o noapte.Noaptea mea se va incheia in zori.
Tuesday, January 6, 2009
Locuri pe unde as vrea sa trec...
Iata cateva locuri unde as vrea sa poposesc (ordinea e una neutra, le-as vedea in orice ordine):
1. Vreau sa fiu, pentru o vreme, o particica din Amsterdam, adica dintr-un oras voios, plin de istorie, de case cu ferestre mari, de indrazneala si de oameni care isi traiesc viata din plin.
2. Toata lumea suspina "O, Barcelona", dar cei care au vizitat deja adauga si un zambet. Vreau sa zambesc si eu.
3. Am citit ca Bora Bora e cea mai frumoasa insula din lume. Oare mie mi-ar placea?
4. In Brazilia, pare ca si fotbalistii, si dansatoarele de samba au luat in serios indemnul "Whatever you do, do it with passion". Poate ma invata si pe mine cineva ceva.
5. Pe strada unde a copilarit El Che, in Buenos Aires, as vrea sa ma opresc sa beau un mate si apoi sa plec in pasi de tango argentinian.
6. Mie nu imi plac zgomotele, dar as face o exceptie: Cascada Niagara.
7. China e bogata in lucruri pe care eu le ador: istorie, rochii din matase, portelan si mancare, asa ca vreau sa gust un pic din toate.
8. Egiptul imi pare un loc plin de secrete. As vrea sa fiu mai aproape de ele. Putin.
9. Am o foarte mica rezistenta la frig, dar as face eforturi uriase ca sa vad aurora boreala si intinderea de gheata din Groenlanda.
10. As vrea sa imi vad urmele pasilor pe plaja cu nisip roz din Harbour Island Bahamas.
11. Nu neaparat din credinta, dar as vrea sa vad mormantul sfant si alte locuri din Ierusalim.
12. Gheizere si lagune. Adica locuri frumoase de vazut in Islanda.
13. Radeti daca spun ca vreau sa mananc rahat? E delicios. Iar daca faci asta cat te plimbi prin palatele din Istanbul, pariez ca are un gust si mai bun.
14. In imaginatia mea, in Africa este aerul cel mai curat din lume. Vreau sa respir si eu putin, in safari, in Kenya.
15. Cum avem o singura viata si trebuie traita la maximum, vreau sa joc cateva jocuri in Las Vegas. Am vazut in niste poze si un parc de distractii sus, pe un bloc inalt. Daca ar fi sa traiesc viata chiar la maximum...
16. Cei care merg la Londra vin si ne spun ca nu e chiar asa cum ne imaginam noi. Oare asa sa fie?
17. In Grecia sunt niste manastiri pe stanci, la Meteora. Cred ca e impresionant.
18. Mariachi, piramide, nostalgii personale n-as putea sa vad decat in Mexic.
19. Nu i-am scris niciodata o scrisoare, dar el mi-a trimis cadouri frumoase. Vreau sa merg si eu in Tara lui Mos Craciun.
20. Panorame minunate si corali. Pe langa asta, in Noua Zeelanda poti sa vezi si aurora australa.
21. Nu vreau sa stau sapte ani in Tibet. Dar sapte zile, n-as spune nu.
22. Sunt fan Sex and the City. Mai trebuie sa spun ca vreau sa ajung la New York?
23. Vreau sa ma urc in varf. Nu indraznesc pe Everest, dar din Turnul Eiffel din Paris, stelele cred ca se vad putin mai aproape.
24. In unele filme vezi oameni care duc o viata frumoasa. Unde stau ei? In Toscana.
La numarul 25 pun o dorinta mai speciala: Antarctica.
Lista ramane deschisa. In afara ei, adaug un vis: o calatorie in spatiul cosmic.
1. Vreau sa fiu, pentru o vreme, o particica din Amsterdam, adica dintr-un oras voios, plin de istorie, de case cu ferestre mari, de indrazneala si de oameni care isi traiesc viata din plin.
2. Toata lumea suspina "O, Barcelona", dar cei care au vizitat deja adauga si un zambet. Vreau sa zambesc si eu.
3. Am citit ca Bora Bora e cea mai frumoasa insula din lume. Oare mie mi-ar placea?
4. In Brazilia, pare ca si fotbalistii, si dansatoarele de samba au luat in serios indemnul "Whatever you do, do it with passion". Poate ma invata si pe mine cineva ceva.
5. Pe strada unde a copilarit El Che, in Buenos Aires, as vrea sa ma opresc sa beau un mate si apoi sa plec in pasi de tango argentinian.
6. Mie nu imi plac zgomotele, dar as face o exceptie: Cascada Niagara.
7. China e bogata in lucruri pe care eu le ador: istorie, rochii din matase, portelan si mancare, asa ca vreau sa gust un pic din toate.
8. Egiptul imi pare un loc plin de secrete. As vrea sa fiu mai aproape de ele. Putin.
9. Am o foarte mica rezistenta la frig, dar as face eforturi uriase ca sa vad aurora boreala si intinderea de gheata din Groenlanda.
10. As vrea sa imi vad urmele pasilor pe plaja cu nisip roz din Harbour Island Bahamas.
11. Nu neaparat din credinta, dar as vrea sa vad mormantul sfant si alte locuri din Ierusalim.
12. Gheizere si lagune. Adica locuri frumoase de vazut in Islanda.
13. Radeti daca spun ca vreau sa mananc rahat? E delicios. Iar daca faci asta cat te plimbi prin palatele din Istanbul, pariez ca are un gust si mai bun.
14. In imaginatia mea, in Africa este aerul cel mai curat din lume. Vreau sa respir si eu putin, in safari, in Kenya.
15. Cum avem o singura viata si trebuie traita la maximum, vreau sa joc cateva jocuri in Las Vegas. Am vazut in niste poze si un parc de distractii sus, pe un bloc inalt. Daca ar fi sa traiesc viata chiar la maximum...
16. Cei care merg la Londra vin si ne spun ca nu e chiar asa cum ne imaginam noi. Oare asa sa fie?
17. In Grecia sunt niste manastiri pe stanci, la Meteora. Cred ca e impresionant.
18. Mariachi, piramide, nostalgii personale n-as putea sa vad decat in Mexic.
19. Nu i-am scris niciodata o scrisoare, dar el mi-a trimis cadouri frumoase. Vreau sa merg si eu in Tara lui Mos Craciun.
20. Panorame minunate si corali. Pe langa asta, in Noua Zeelanda poti sa vezi si aurora australa.
21. Nu vreau sa stau sapte ani in Tibet. Dar sapte zile, n-as spune nu.
22. Sunt fan Sex and the City. Mai trebuie sa spun ca vreau sa ajung la New York?
23. Vreau sa ma urc in varf. Nu indraznesc pe Everest, dar din Turnul Eiffel din Paris, stelele cred ca se vad putin mai aproape.
24. In unele filme vezi oameni care duc o viata frumoasa. Unde stau ei? In Toscana.
La numarul 25 pun o dorinta mai speciala: Antarctica.
Lista ramane deschisa. In afara ei, adaug un vis: o calatorie in spatiul cosmic.
Friday, January 2, 2009
Fair-play
In meciurile de box, au loc schimburi de lovituri, mai dure sau mai usoare, cei doi adversari incearca (si uneori reusesc) sa se fereasca, primesc in plin lovituri. Insa niciodata un adversar nu este lovit, daca este cazut la pamant. Cand unul dintre adversari cade, celalalt este tinut departe de arbitru, care ii da celui cazut timp ca sa se ridice.
In meciurile din viata de zi cu zi, arbitrul este constiinta fiecaruia, uneori limpede, alteori intunecata. Se poate intampla ca un adversar puternic sa declare armistitiu si sa incerce sa te ajute, la fel de bine cum sa se poate intampla ca un adversar slab sa te loveasca doar pentru ca in momentul acela are ocazia sau un coechipier sa iti rasuceasca cutitul in rana.
Se poate ca cel doborat sa nu mai simta si alte lovituri. Se poate sa le resimta mult mai tarziu. Dar se poate si ca ele sa il zdrobeasca.
Cei doi adversari trebuie sa fie in deplinatatea fortei lor fizice, pentru ca meciul sa poata incepe. Daca unul dintre adversari nu mai are capacitatea de a lupta, arbitrul anuleaza sau intrerupe meciul. Daca nu ar cunoaste regulile, unii luptatori ar putea sa nu fie incantati de decizia arbitrului si sa considere ca au ratat sansa de a lovi adversarul de care se temeau atat. Acum ar fi avut ocazia. El nu ar fi putut riposta.
In meciurile din viata de zi cu zi, arbitrul este constiinta fiecaruia, uneori limpede, alteori intunecata. Se poate intampla ca un adversar puternic sa declare armistitiu si sa incerce sa te ajute, la fel de bine cum sa se poate intampla ca un adversar slab sa te loveasca doar pentru ca in momentul acela are ocazia sau un coechipier sa iti rasuceasca cutitul in rana.
Se poate ca cel doborat sa nu mai simta si alte lovituri. Se poate sa le resimta mult mai tarziu. Dar se poate si ca ele sa il zdrobeasca.
Subscribe to:
Posts (Atom)