Am asteptat, inca de anul trecut pe vremea asta, noaptea de sfarsit de iunie in care la institutele culturale se intampla lucruri frumoase si in care poti umbla nestingherit de la unul la altul, trecand, de exemplu, granita dintre Franta si UK nu parcurgand canalul Manecii, ci doar o parte din bulevardul Dacia.
Insa exista o intelepciune infailibila in vorba romanului socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ. Ce am asteptat eu sa gasesc? Atmosfera din noaptea de anul trecut: atunci am intrat intr-o dulce atmosfera frantuzeasca, ascultand sansonete mai vechi si mai noi in penumbra foierului de la Institutul Francez, apoi in una electrizanta britanica, pentru ca la sfarsit sa primesc o lectie de jive de la doi dansatori unguri de dans sportiv. Asta dupa ce am vazut ramasitele unei adevarate petreceri campenesti romanesti.
Ce am vazut anul asta? Am vazut o frumoasa mini-expozitie de papusi (gen marionete) la Institutul Ceh si o expozitie de obiecte din perioada comunista la Institutul Ungar. Sigur ca faptul ca am vazut in vitrina insigne pe care le aveam si eu prinse in piept cand eram pioniera si ca m-am intrebat daca televizorul asemanator cu cel al surorii bunicii functiona tot pe baza de pumni m-a facut sa zambesc si sa pornesc increzatoare spre granita cu Franta, cu Marea Britanie, cu Italia, unde... nu am gasit ce visam. La italieni rula un film, interesant poate, nu stiu. La britanici nu parea sa se intample nimic. Curtea in care toata lumea se zbantuia anul trecut, era pustie si uda. Iar la francezi am vazut in curte produse specifice (etichetele unora erau in engleza :)), iar in foaier canta o formatie... latino, de pe undeva din America de Sud. Frumos, antrenant, n-am ce zice, dar legatura... nu o vad eu sau...?
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment